Îmi place
atât de mult rolul de mamă, încât nu mă satur niciodată de copiii mei. Mă
strădui, pe cât e posibil, să fiu alături de ei și să le ofer tot de ce au
nevoie. Cu toate acestea, unele situații mă depășesc și cu greu le fac față.
Una dintre aceste situații este PLÂNSUL. Cred că vecinii deja sunt sătui de
plânsul Ceciliei și, mai ales, de cel al lui Stelian. Cecilia plânge când se
plictisește și vrea atenție. Stelian a plâns din cauza colicilor, iar acum – a
dinților. Cel puțin, așa credeam eu, până când a ajuns în mânile mele o carte
care mi-a schimbat total viziunile asupra plânsului copiilor - “Lacrimi și
crize de furie. Ce e de făcut când bebelușii și copiii plâng” de Aletha Solter.
Eram cam
sceptică in privința tehnicilor propuse de autoare, dar într-o zi, mi-am luat
inima în dinți și am făcut experimente pe Stelian. Și, ca prin minune,
rezultatul a fost uimitor.
Deci, în
carte autoarea propune să lăsăm copilașul să plângă. Asta în cazul în care
acesta nu plânge din motiv de boală. Să-l lăsăm să plângă pentru a elimina
stresul acumulat pe parcursul zilei/ zilelor anterioare. Copii, ca și maturii,
au nevoie de o metodă de “descărcare” a emoțiilor, iar cea mai la îndemână
pentru ei este plânsul.
Eu nu am răbdare să o las pe Cecilia mult timp să plângă. Deseori încerc, dar nu pot. Atunci o iau în brațe, o mângâi și astfel ea încetează plânsul. Și credeți-mă – nu e bine. Dupa o bucată de timp, criza iar începe. Și atunci chiar nu mai știu ce să îi fac. Mă enervez și eu, și ea.
Cu Stelian
altfel stau lucrurile. Când începe a plânge îl iau în brațe și nu încerc să îl
liniștesc, ci îl încurajez să plângă atât timp cât are el nevoie. Plânge mult și
tare, scapă de stres, doarme și dupa trezire e alt om.
Așa suntem
cu toții fericiți.
Ca să mă
înțelegeți despre ce vorbesc, vă propun să citiți cartea. Veți avea ce învăța!
P.S. Eu am
cartea în format PDF. Dacă aveți nevoie de ea, o pot împrumuta!