Dupa ce
Doamne-Doamne ne-a binecuvântat cu o minune de fetiță, iată că am aflat că vom
avea și un băiețel. (Între noi fie vorba, dar eu eram absolut sigură că va fi
tot fetiță). Aflarea veștii m-a bucurat, ne-a bucurat, dar într-un oarecare fel
m-a pus pe gânduri: oare voi putea oferi fiului meu aceeași dragoste pe care o
primește Cecilia? Se spune că atunci când ai mai mulți copii dragostea nu
scade, ci se înmulțește. Sper că așa va fi și la noi.
Ne vom strădui să
oferim copiilor noștri o educație cât mai bună, bazată pe libertate, în primul
rând, libertatea de a alege, de a decide singuri și de a fi ceea ce-și doresc.
Părintele trebuie să fie pentru copii doar un punct de sprijin, un ghid, nu un
dictator.
Vrem ca urmașii
noștri să înțeleagă: un om liber este un om căruia i se deschid în față mii de
drumuri, el trebuie doar să aleagă acel drum care i se pare potrivit. Să îl
aleagă singur, fără a fi constrâns de părinți. Doar atunci când copilul va
înțelege că are libertate, atunci nu îi va fi frică să înfrunte viața.
Vrem pentru
copiii noștri o altă educație, diferită de cea pe care am primit-o noi. Le
suntem recunoscători părinților pentru faptul cum ne-au crescut și ne-au pornit
în viață, dar totuși... Copiii noștri trebuie să crească altfel, să fie liberi!
Vrem să nu le fie
tăiate aripile, să fie lăsați să zboare încotro doresc, dar să nu uite
niciodată de unde au pornit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu