De aproape două săptămâni sunt la mama, în sat. Am venit aici
pentru a mă odihni de gălăgia orașului,
pentru a respira aer curat și pentru a profita din plin de darurile toamnei.
Aici, în fiecare zi, îmi iau doza necesară de vitamine – mănânc struguri, nuci,
mere și pere. Zilele astea am gustat chiar și din ultimele bobițe de zmeură.
Mama are și ea grijă să mă alinte cu diferite bucate gustoase, pregătite cu
atâta dragoste. Și ce credeți? Eu mă las răsfățată! Mai ales că scumpul meu soț
lipsește și acum a rămas ca mama să mă alinte pe mine și pe bebelușa din
burtică.
În curând tati
vine acasă și vom merge la căsuța noastră. Vom fi din nou împreună, fericiți și
împliniți, dar cu siguranță voi duce dorul dimineților astea, dimineți în care
mama , înainte de a pleca la serviciu, are grijă să îmi lase ceaiul sau
lăpticul pregătit, pentru ca atunci când mă voi trezi să fie numai bun de băut.
Nu am idee cum îi reușește...
Da, voi duce
dorul acestor dimineți, căci în câteva săptămâni viața mea se va schimba
radical – voi deveni mămică și va trebui să urmez exemplul mamei mele. Nu voi
pregăti dimineața ceșcuța cu ceai sau lapte pentru pruncuța mea, dar va trebui
să îi ofer toată atenția, dragostea, toate zâmbetele mele și cuvintele frumoase,
așa cum o făcea și maică-mea. Iar acesta va fi doar începutul...