Reflexele primare (înnăscute) ale copilului pe măsura maturizării
funcțiilor scoarței cerebrale suferă o dezvoltare inversă (adică treptat se
sting și în sfârșit dispar complet), fiecare din ele la un anumit timp,
prevăzut de natură. Reflexele înnăscute sunt destul de multe. Iată cele
principale: cel mai mult se menține reflexul de sugere, care deseori dispare
către un an, când treptat se termină alăptarea sau alimentarea din sticlă,
biberon.
Reflexul de prehensiune se exprimă prin aceea că în caz că un obiect (de pildă,
degetul mamei) nimerește în palma
micuțului, acesta îndoaie degețelele și apucă obiectul, în același timp,
mușchii mânii se dezdoaie. În unele
cazuri copilul atât de strâns apucă degetele din mânuța lui, încât poate fi
ridicat (reflexul lui Robinson). Reflexul de prehensiune analogic este
caracteristic și degețelelor tălpii: dacă apăsăm cu degetul pe pernuța tălpii
micuțului la baza degețelelor, ele se îndoaie parcă încercând să apuce degetul
maturului. Acest reflex își pierde capacitățile la vârsta de 2 - 3 luni când
începe să se dezvolte apărarea conștientă.
Reacția de frică. Deseori părinții se alarmează de faptul
că copilașul lor se sperie, strigă la auzul sunetelor stridente, la vederea
mișcărilor bruște. Dar pentru prima lună de viață acesta este un fenomen
normal. Reacția de frică, spaimă, în limba medicilor numită reflexul Moro, se
manifestă prin desfacerea mâinilor, apoi apropierea lor de piept, strigăt
puternic. În normă, acest reflex poate fi prezent până la 4 – 6 luni. Lipsa
sau, invers, apariția spontană și deasă a reflexului Moro (fără provocare sau
în caz de excitant minim) mărturisesc despre o stare neurologică nefavorabilă.
Reflexul de sprijinire. Dacă
apucând micuțul de subsuori îl ridicăm și, susținându-l, îl punem pe ceva
stabil, el îndreaptă piciorușele și corpul.
Reflexul pasului automat. După ce copilul s-a sprijinit pe
piciorușe, înclinați-i corpul puțin înainte și veți vedea cum el încearcă să
pășească. Aceste două reflexe sunt destul de pronunțate la vârsta de 1 – 1, 5
luni, iar mai târziu treptat dispar.
Nu vă mirați dacă copilul culcat pe burtică ridică pentru câteva secunde
capul, îl întoarce în părți (reflexul
de apărare) și începe a se târî
(reflexul de târât – Bauer),
iar dacă punem palma la tălpi, atunci în mișcare se includ și mânuțele. Aceste
reflexe se păstrează până la 3-4 luni.
Reflexele de sprijinire. Pasul automat, târârea spontană, au un
rol foarte important în procesul nașterii, doar copilașul singur se mișcă prin
căile de naștere ale mamei, iar contracțiile uterului doar stimulează mișcarea
lui. În acest proces un aport esențial îl aduc și așa – numitele reflexe tonice labirintice,
dintre care principalul este reflexul tonic cervical asimetric.
Reflexul tonic cervical
asimetric. El se
manifestă când copilul întoarce capul: din partea în care e adresată fața se
dezdoaie mâna copilului, în același timp cealaltă mână se îndoaie. Răspunsul
analogic al membrelor posterioare nu întotdeauna se manifestă clar. Acest
reflex apare la săptămâna a 35-a de graviditate și atinge apogeul la 36 de
săptămâni; către vârsta de 6 – 7 luni urmărim dispariția definitivă a lui.
Deci, la vârsta de o lună, copilul dvs
a făcut primii pași în dezvoltarea sa extrauterină. Desigur, la această
etapă el încă doarme mult (18 – 20 ore pe zi), iar când este treaz de obicei dă
de știre prin strigăt (îi este foame, îl doare ceva, cere atenție, etc). La
sfârșitul primei luni micuțul deja are lacrimi. Se formează primele reacții
psiho – emoționale caracteristice omului: el cercetează fețele, apar primele
semne de comunicare verbală – printr – o comunicare deosebită sau chiar prin
zâmbet el răspunde la adresarea binevoitoare, se formează primele sunete,
gânguritul, micuțul ascultă vorbirea adresată lui...
Numai în patru săptămâni de viață copilul deja a reușit să învețe multe
lucruri și l-a ajutat în toate desigur – mămica. Timp de nouă luni mama și
copilul au fost un sistem biologic integru. Această legătură biologică se
menține și dupa naștere, doar că se manifestă în alt mod.