sâmbătă, 4 aprilie 2020

„Our Planet” - un documentar bun de vizionat cu copiii în această perioadă


Îmi amintesc adesea serile de sâmbătă din copilărie, când abia așteptam să înceapă emisiunea mea preferată de la TVR – „Teleenciclopedia”. Nu am mai găsit în zilele noastre o astfel de emisiune în limba română, iar asta mă întristează, căci înțeleg că nu există interes pentru ea. Dacă ar fi cerere, oferta nu ar întârzia să apară. Cu toate acestea, am găsit pe Netflix un documentar extraordinar, asemeni Teleenciclopediei din copilăria mea – „Our Planet”, un film dublat în limba română.

De când am dat peste acest film, zilnic vizionăm cu copiii câte un episod, astfel încât să ne ajungă bucuria pe mai mult timp. Deși sunt doar 8 episoade, noi le privim de mai multe ori și de fiecare dată descoperim ceva nou.

În acest film, peisajele impresionante și imaginile uluitoare cu animale rar întâlnite contrastează cu adevăruri sumbre despre impactul omului asupra habitatelor și speciilor planetei. Astfel, avem posibilitatea să vedem cum se dezvoltă sau este distrusă planeta noastră și așa ajungem să ne punem mai multe întrebări, îndeosebi în această perioadă dificilă pentru noi toți...

Sezonul I conține episoade despre:
•   O singură planetă
•    Lumi înghețate
•    Jungle
•    Mări litorale
•    Din nisip în iarbă
•    În larg
•    Apă dulce
•    Păduri
 
Filmul a fost lansat în anul 2019 și este narat de Sir David Attenborough, câștigător Emmy și BAFTA.

Acest proiect ambițios s-a desfășurat pe parcursul a patru ani și a fost filmat în 50 de țări și pe 7 continente, fiind rezultatul muncii unei echipe de peste 600 de persoane și concentrându-se pe diversitatea extraordinară a habitatelor din întreaga lume, de la sălbăticia meleagurilor izolate ale Polului Nord, la adâncurile misterioase ale oceanelor și până la vastele ținuturi africane și junglele luxuriante ale Americii de Sud.

Grație unei echipe uriașe care include cei mai buni cineaști, cercetători și oameni de știință specializați în natura sălbatică și filmările 4K, fiecare episod prezintă mai multe imagini spectaculoase care nu au mai fost surprinse până acum.

Lăsați-vă cuprinși de frumusețea planetei noastre și vedeți cum schimbările climatice afectează toate ființele de pe suprafața ei în acest documentar amplu și ambițios! Cu siguranță copiilor voștri o să le placă! 

Dacă găsiți util acest articol, distribuiți-l ca să afle și prietenii voștri despre documentarul „Our Planet”.

Cu multe postări interesante și utile, vă aștept pe pagina de Facebook a blogului, mă mai găsiți și pe Instagram, Pinterest, YouTube, Goodreads și Facebook.

Cu drag, Anna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu