Până acum am avut o sarcină liniștită. Grețurile
și voma din primele luni parcă nici nu au mai fost...Toate au trecut, iar acum
trăiesc cele mai frumoase momente – SUNT MĂMICĂ!
La 124 de zile scriam pe blogul
meu următoarele: “De 124 de
zile trăiesc cele mai frumoase momente. De
124 de zile sub inima mea bate încă o inimioară. De 124 de zile mi-am
schimbat radical modul de a gândi, de a acționa, de a mă îmbrăca, chiar modul
de a mânca. De 124 de zile sunt mult mai
calmă, mult mai atentă și grijulie...
E atât de minunat să știi că în
burtica ta își trăiește începutul vieții un îngeraș, un strop de bucurie,
dragoste, blândețe!!!
Nu mă simt singură nici pentru un
moment, căci știu că port în mine cel mai frumos dar pe care Cel de Sus mi l-ar
fi putut dărui mie și lui Sergiu. După
doi ani de așteptări, în sfârșit!, iubirea noastră dă rod!
Multă lume mă întreabă ce am
făcut, cum de ne-a reușit ca dupa atâta timp să ne binecuvânteze Dumnezeu. Nu
am făcut nimic, decât ceea ce face orice cuplu normal – câteva controale și
tratamente. În rest, mers la biserică, rugăciune și multă încredere că la
momentul potrivit va veni și minunea de strop de viață.
Acum așteptăm cu nerăbdare
primele mișcări și ecografia la care vom afla dacă vom purta hăinuțe roz sau
albastre...”
Pe la 19 săptămâni, am postat
alte câteva rânduri: “Nu cred în deochi, însă uneori afirmațiile precum „Vai, ce burta mare ai!”
sau „Eu aveam așa burta la 9 luni!” devin supărătoare. Deja câteva persoane mi-au spus-o și cel mai
interesant e că sunt tot femei care au fost în situația mea și știu că nimănui nu îi e plăcut să audă că
are burta mult mai mare decât ar fi limita. De fapt, nici nu știu care e
limita, căci dezvoltarea bebelușului și creșterea burticii e diferită de la o
femeie la alta, iar faptul că la 19 săptămâni, burtica mea e ca la 9 luni la
alte femei, nu înseamnă că ceva nu e în regulă. Depinde și de înălțimea și
greutatea femeii.
Eu mă mândresc cu burtica mea. E
mare, e rotundă și muuuulți mi-au spus
că e și frumoasă! Da, și partea stîngă e mai mare decât cea dreaptă, iar asta o
face să fie diferită J Important e să știu că bobul de viață din mine e sănătos și indiferent de
dimensiunea burticii, noi suntem în afara oricărui pericol.
Ei, și ce dacă am burtica mare?
Port în ea un îngeraș mic, dar voinic!”
La 19 săptămâni și 3 zile am făcut prima ecografie
3 – 4 D și atunci am aflat că vom avea o fetiță. De fapt, noi știam asta, căci
ne-a spus-o și Maica Maria, dar ne-am bucurat când am aflat că vorbele ei se
adeveresc, deși dacă am fi aflat că vom avea un băiețel, bucuria era la fel de
mare.
Atunci, pe 14 iunie, scriam: „Azi am făcut cea de-a treia
ecografie, doar că de data aceasta în format 3D-4D. I-am văzut fața, mânuțele,
piciorușele... E atât de minunată!!! Își ținea mânuța la guriță... Probabil îi
era foame, căci eu abia așteptam să ajung acasă și să îmbuc ceva! E un
sentiment de nedescris... E atât de frumos să îți vezi copilașul înainte de a-l
ține în brațe...”
Da, avem deja și un nume pentru îngerașul nostru! Nu
suntem superstițioși și l-am spus tuturor celor care ne-au întrebat. E un nume
frumos și de la început am simțit că fetița noastră trebuie să îl poarte.
Un alt moment important: Până la 21 de
săptămâni toți mă întrebau dacă beblușul nu a mișcat și răspunsul meu era – Nu.
Până când într-o seară, pe la 22.00, priveam un film despre Regretatul Iustin
Pârvu, iar pe fundal se auzea muzică psaltică și, minunea lui Dumnezeu!, am
simțit un fâlfâit de fluturi în burtică – bebelușul nostru a dat de veste că se
află sub inimioara mea și îi este bine acolo. Atunci am zis că va fi un copilaș
binecuvântat și va cânta, ca și noi, în corul bisericii.
Știu că vom avea un copilaș liniștit, căci până
acum, la 29 săptămâni, deja și-a format regimul său. Este activă dimineața și
seara, iar toată ziua stă cuminte acolo, în lumea sa și crește mare.
Gata, nu mai sunt eu cea importantă. Acum primul
loc în viața mea îl ocupă grija pentru ea. Habar nu aveam că este posibil să
iubesc pe cineva atât de mult în afară de Sergiu. Dar dintr-odată, am renunțat
la mine, la toate obiceiurile mele și fac totul doar ca să îi fie ei bine.
Brusc, omulețul din burtă a trecut pe primul plan. Pentru prima dată în viața
mea o mică ființă depinde de mine...
E atât de frumos!!!