Toată lumea le are prin casă, dar nimeni nu își imaginează cât sunt acestea de periculoase. Este vorba despre bateriile mici de la ceasurile de mână.
De fapt, bateriile de litiu, nu
se găsesc doar la ceasuri, ci și la telecomandă, calculatoare și chiar la
jucăriile muzicale.
Potrivit Centrului Național
pentru Toxicologie a SUA, sunt mai mult de 11000 de cazuri în care copii au înghițit
baterii între anii 2005 – 2014. 15 dintre aceștia au murit și 101 au avut
consecințe grave.
Trebuie să știi că, la contactul
cu saliva, bateriile de tip buton pot cauza arsuri grave în esofag, dacă se
blochează la acel nivel, deoarece eliberează substanțe cu efect caustic.
Deci, dacă un copil înghite o
astfel de baterie, trebuie luate măsuri urgente. Tu, în calitate de părinte,
iată ce trebuie să faci:
- Imediat solicită asistența profesională de urgență/ambulanța!
- Nu da copilului să bea lapte! Acesta nu poate acționa împotriva acidului otrăvitor al bateriei ci, din contra, accelerează absorbția acestuia și trecerea în țesuturi. De asemenea, nu-i oferi nici un altfel de lichid și nu induce voma.
- Verifică toate dispozitivele care sunt alimentate de baterii. Acestea trebuie să fie bine închise. În caz contrar – aruncă-le!
- Ține copiii departe de bateriile care pot fi înghițite!
- Aruncă imediat în recipientele speciale dela magazinele specializate bateriile care sunt folosite!
Distribuie articolul pentru
ca nici un părinte să nu mai ignore acest pericol pentru copilul său!
Iar pentru a vedea alte sfaturi,
dar și diverse idei DIY, interviuri cu mămici, cât și idei de activități, nu
uita să dai un like paginii de Facebook a blogului!