joi, 22 decembrie 2016

De Crăciun, dăruiți-le copiilor jucării nepericuloase!

Jucăriile sunt printre cele mai căutate produse în perioada aceasta, motiv pentru care marile magazine au oferte dintre cele mai variate. Părinţii însă trebuie să achiziţioneze jucăriile potrivit vârstei copilului şi aptitudinilor acestuia, sfătuiesc reprezentanții Asociației pentru Protecția Consumatorilor (APC), iar bucuria darului va fi mare.

Cadourile pe care copiii le aşteaptă de la Moş Crăciun, jucăriile, sunt cele mai vândute produse în perioada sărbătorilor de iarnă. Foarte mulţi „moşi” nu sunt însă foarte atenţi la ceea ce cumpără, astfel că specialiştii în protecţia consumatorului sunt nevoiţi să atragă atenţia, în fiecare an, asupra pericolelor la care pot fi expuşi copiii care primesc jucării nepotrivite vârstei lor.

„Achiziționarea de jucării sigure pentru copii este extrem de importantă, mai ales în cazul copiilor mici. Asigurați-vă că jucăriile nu au sfori sau alte materiale cu ajutorul cărora copilul se poate strangula și sufoca. Jucăriile nu trebuie să aibă colțuri ascuțite sau tăioase. De asemenea, jucăriile care operează cu baterii trebuie să fie ținute în locuri sigure și oferite spre joacă copiilor doar sub supravegherea adulților”, precizează conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, potrivit site-ului asociaţiei.

Totodată, jucăriile care au piese sub 7 cm x 7 cm constituie un real pericol pentru copiii mai mici de 4 ani, deoarece pot fi înghițite. Consumatorii care achiziţionează jucăriile direct din magazine trebuie să fie atenţi la etichete, întrucât acestea precizează vârsta pentru care sunt recomandate, modul de utilizare, dar şi dacă produsul respectă regulile de securitate.

De exemplu, marcajul CE arată că produsul respectă cerințele aplicabile în materie de securitate impuse la nivelul Uniunii Europene. Cerințele esențiale de securitate vizează proprietățile fizice și mecanice (eliminarea pericolului rănirii, înghițirii, inhalării etc.), inflamabilitatea (materialele nu trebuie să fie inflamabile sau să ardă încet etc.), proprietățile chimice (să nu conțină substanțe chimice periculoase etc.), proprietățile electrice, igiena, radioactivitatea.

Jucăriile care conţin piese mici nu sunt recomandate copiilor sub vârsta de 3 ani, deoarece acestea prezintă un risc de sufocare. De asemenea, la achiziţia jucăriilor din pluş, părinţii trebuie să se asigure că ochii, nasul și alte piese de mici dimensiuni sunt bine securizate.

Nu în ultimul rând, este recomandat ca jucăriile să fie achiziţionate din magazine de specialitate, de la comercianţi de încredere, iar în momentul în care copiii se joacă, adulţii trebuie să-i supravegheze.

Dacă sunt bine alese, jucăriile influenţează pozitiv dezvoltarea copilului. De exemplu, pentru grupa de vârstă 0-1 an sunt potrivite jucăriile care fac zgomot, figurinele mişcătoare, păpuşile lavabile. Pentru copiii din grupa de vârstă 2-3 ani sunt recomandate maşinuţe, figurine de animale, cuburi cu poveşti, ştampile cu animale, cărţi cu poze. Jucăriile preferate de copiii de 4-5 ani sunt cele care imită activităţile adulţilor, de exemplu truse medicale, set de vase de bucătărie, joc de prăvălie, joc despre circulaţie, cărucior de păpuşi. Pentru copiii care se pregătesc deja de şcoală vor fi cumpărate jucării care dezvoltă creativitatea şi memoria, precum jocuri de societate, şah, domino, jocuri cu regulament, lego, puzzle, enciclopedii pentru copii etc.