duminică, 29 martie 2020

Idei de activități pentru încă o săptămână de izolare


Pentru familia mea urmează a patra săptămână de izolare, iar asta deja devine stresant. Chiar dacă încercăm să facem față situației, am înțeles că avem mare nevoie de un plan pentru următoarea perioadă. În trei săptămâni am reușit și să dormim mult, și să gătim de toate, și să ne jucăm, și să citim, și să vizionăm filme. Iar asta ne-a cam sleit de puteri, în special pe noi, maturii. Tocmai din acest motiv, am făcut o ședință și am decis să ne facem planul pentru săptămâna viitoare. Vrem să vi-l arătăm și vouă, în speranța că vă vom inspira să petreceți această perioadă frumos, ca atunci când vom ieși din izolare, să avem amintiri frumoase.
 
Reguli pe care le vom urma zilnic:
  • Trezirea nu mai târziu de ora 9:00
  • Facem toți gimnastica de dimineață
  • Obligatoriu facem împreună rugăciune de dimineață și seară
  • Nu mai umblăm prin casă îmbrăcați în pijamale
  • Zilnic facem ordine
  • Zilnic citim dintr-o carte
  • Vizionăm zilnic câte un episod din serialul "Planeta noastră"
  • Ne implicăm toți în activități. Excepție face tati, atunci când are de lucru
  • Înainte de culcare citim zilnic din: Sinaxarul pentru ziua respectivă + câte un capitol din Vechiul și Noul Testament
  • Seara nu ne culcăm mai târziu de ora 21:00.

Îmi place să fiu organizată, însă în ultimul timp lucrurile mi-au cam scăpat de sub control. Săptămâna care urmează e tocmai potrivită pentru a readuce totul la loc. Astfel, iată ce vom face noi și cum ne vom organiza timpul:

Activități pentru ziua de luni:

Activități pentru ziua de marți:
  • Învățăm să facem fotografii frumoase
  • Facem mămăligă coaptă
  • Facem ordine în jucării și le alegem pe cele care sunt de donat
  • Jucăm Turnul Instabil

Activități pentru ziua de miercuri:

Activități pentru ziua de joi:
  • Organizăm ședințe de masaj
  • Facem un scrapbooking
  • Pregătim o salată deosebită
  • Jucăm un joc cu carduri

Activități pentru ziua de vineri:

Activități pentru ziua de sâmbătă:
  • Facem ordine în șifoniere și scoatem hainele de primăvară la purtat
  • Facem un experiment
  • Pregătim kebab de post
  • Facem baie melcului și ne jucăm cu el

Activități pentru ziua de duminică:
  • Facem lista activităților pentru următoarea săptămână
  • Zi de discuții
  • Pregătim clătite
  • Jucăm jocul cu Gobleți.

Sunt câteva activități care ne vor ajuta să fim mai organizați și să nu avem impresia că timpul trece pe lângă noi, mai ales că cei mici nu vor avea lecții online. În restul timpului, aceștia sunt liberi să facă ce vor. La fel și părinții, deși mă îndoiesc că ne va mai rămâne timp și pentru noi.

Sper că găsești util acest articol și te rog să-l distribui, ca să ajungă și la alți părinți.

Cu alte postări interesante și utile, te aștept pe pagina de Facebook a blogului, dar să știi că mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, YouTube, Goodreads și Facebook.

Cu drag, Anna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu